Pentru că adorăm peștele, sub orice formă, astăzi ne dorim să valorificăm o farfurie de toată frumusețea, cu păstrăv, din iazul nostru. „Al cartoccio” e o tehnică de coacere pe atât de simplă, pe atât de intrigantă, întrucât maximizează toate aromele conținutului foliei de aluminiu. Substanțele nutritive se păstrează, astfel,
195 kcal/ porție
– fără gluten
– fără lactoză
– light!
Preparare: 15 min
Coacere: 20-25 min
Ingrediente:
1 păstrăv proaspăt
ulei de măsline
piper boabe
sare roz de Himalaya
verdețuri de provence
2-3 căței de usturoi
1 lămâie
Modul de preparare:
Peștele curățat și bine spălat se poziționează pe hârtia de copt, pe pat de felii de lămâie. Interiorul păstrăvului se unge cu ulei de măsline, se sărează și se adaugă piperul boabe. Umplem peștele cu restul condimentelor, cu usturoiul pisat și o felie de lămâie. Se poate adăuga puțin vin alb, pătrunjel, după preferințe. Strângem foaia de hârtie de copt și așezăm dedesubt folia de aluminiu. Se sigilează bine în jurul păstrăvului și la capete, iar apoi introducem peștele în cuptorul bine încins, într-o tavă de aragaz. Temperatura trebuie să fie de 180 de grade, iar peștele trebuie lăsat să se gătească în jur de 25 de minute. Aproape de final, desfacem folia, pentru a permite peștelui să prindă o crustă aurie. Poftă bună!